Vise spulberate – cu Alexandru Mureșan

Alexandru Mureșan este un tânăr, om exemplu care din copilărie a avut dorința de a profesa ca medic neouro-chirurg, ajungând chiar să fie admis în Universitatea de Medicină și Farmacie Victor Babeș Timișoara, prin examenul de admitere. Dar pentru că a fost singur și fără nici un ajutor din partea familiei sau a statului, a fost nevoit să renunțe la visul său fiind constrâns de situația ineficientă a învățământului românesc și birocrația proceduală. Te invităm să urmărești acest interviu în care Alexandru ne spune mai multe detalii despre experiența lui.