Scandal în tren pentru că a legitimat controlorul

Colegul nostru activist Geană Harry a fost umilit în tren de către controlorii de cursă pentru că a îndrăznit să îl legitimeze pe unul dintre ei, iar pentru că controlorul a devenit recalcitrant, acesta preventiv a activat camera de filmat pentru a documenta probele potențialei agresiuni. Din acel moment situația însine a luat amploare deoarece două femei au început să strige că nu vor să fie filmate.. și de acolo a început scandalul. Ulterior una dintre ele a chemat poliția prin serviciul de urgențe 112 iar agentul care a intervenit, a dat credibilitate martorilor care au complotat împotriva cameramanului, neascultând varianta acuzatului.. astfel Harry nebeneficiind de prezumtia de nevinovăție. A fost dat jos din tren și sancționat pe legea 61/1991, ulterior Harry fiind nevoie să facă scandal pentru a intra în posesia procesului verbal a sancționării, ceea ce iar, poliția română nu a respectat procedura. Vor urma procesele de judecată împotriva controlorilor și a agentului care a a fost violent cu colegul nostru punându-i mâna în ceafă fără ca aceasta să opună rezistență. Aici e vorba de exces de zel și abuz în serviciu.