Oradea: Primăria se spală pe mâini cu legea persoanelor cu handicap

În comparație cu ceilalți cetățeni, persoanele cu dizabilități sunt dependențe de ajutorul celor din jur pentru a-și desfășura activitățile zilnice. Pentru aceste persoane care depind de un cărucior cu rotile și nu numai, în urmă cu 11 ani s-a promulgat Legea 448/2006 privind protecția și promovarea drepturilor lor, o lege care obligă instituțiile publice cât și ale statului să construiască rampe de acces către serviciile oferite pentru a le facilita deplasarea. În prezent Primăria municipiului Oradea nu deține nici un sistem ori acces de deplasare în clădire (lift sau elevator electric). De la intrarea în instituție și până la ghișee ori birouri, sunt multe scări de urcat devenind obstacole greu de parcurs de această categorie de cetățeni. În concluzie, cetățenii plătitori de taxe și impozite, nu au facilități egale la accesarea serviciilor publice. Am solicitat primăriei să ne lămurească de ce nu există nici o rampă de acces și de ce nu respectă legea. Răspunsul primit este unul halucinant prin care ne dă de înțeles că instituția face tot ce poate, însă în realitate nu vedem nimic concret. Nu contest faptul că funcționarii nu și-au dat interesul în a soluționa problemele acestor cetățeni, însă nu este clar dacă și când a existat vreo intenție de a soluționa problema în mod practic.

Primăria municipiului Oradea: