Justiție și educație juridică – cu Jud. Cristi Danileț

Judecătorul Cristi Danileț este unul dintre puținii judecători din România prezenți în presă și rețelele de socializare interacționând în mod activ cu societatea și în afara tribunalului. Fostul membru al Consiliului Superior al Magistraturii din România (CSM), este magistratul care a realizat primul manual de educație juridică pentru liceeni din țară. Cartea intitulată „Educaţia juridică pentru liceeni. Ghid practic despre drepturi şi justiţie”, se adresează în special adolescenților având la bază trei aspecte: (1) să îşi însuşească nişte cunoştinţe juridice primare necesare în activităţile lor cotidiene, fără a-i transforma în studenţi la drept; (2) să dobândească anumite deprinderi practice pentru a-şi valorifica drepturile şi respecta obligaţiile; (3) să adopte o atitudine civică în legătură cu respectarea legilor şi autorităţilor, implicarea lor în viaţa comunităţii, apărarea altor membri ai societăţii. Dânsul predă în mod neformal și voluntar educație juridică în învățământul preuniversitar, iar în acest interviu ne va vorbi despre acest proiect, ceea ce implică, dar și care sunt impactul și rezultatele în schimbarea societății.

★ Website personal: Click aici
★ Grup Facebook de educație juridică: Click aici
★ Download carte: Click aici