ITM Bihor este în complicitate cu SC Global Food Production SRL !?

Municipiul Oradea a fost împânzit de afișe cu anunțuri de angajare doar pentru femei, ceea ce încalcă Legea 202/2002 în ceea ce privește egalitatea de șanse. Am contactat compania SC Global Food Production SRL sunând la numărul de telefon afișat pe anunț. Camelia Păcurar, angajata societății comerciale care se recomandă și cu studii juridice la bază, a considerat că nu încalcă legea cu anunțul respectiv și m-a certat prin telefon cerându-mi explicații despre cine sunt eu, care este scopul activității mele și a îndrăznit să mă întrebe ce ocupație am eu, dacă am un loc de muncă. (Ascultă aici convorbirea telefonică). Am somat compania să înlăture afișele. După trei zile am fost notificat de faptul că anunțurile nu au fost îndepărtate, iar când am contactat din nou compania, mi s-a reproșat de ce nu am dat eu jos afișele. În aceste condiții am sesizat Inspectoratul Teritorial de Muncă Bihor cu detaliile relatate, iar acesta îmi răspunde că au verificat aspectele sesizate, dar din motive legale nu pot să îmi comunice măsurile dispuse deoarece acestea conțin date cu caracter personal cu referire către Legea 677/2001 – pentru protecția persoanelor cu privire la prelucrarea datelor cu caracter personal și libera circulație a acestor date. ITM Bihor a invocat Legea 544/2001 art. 5 și 8 – privind liberul acces la informațiile de interes public, deși eu am făcut sesizarea în baza legii OG 27/2002 – privind reglementarea activității de soluționare a petițiilor. ITM Bihor a interpretat legea în mod eronat, deoarece eu nu am solicitat informații personale precum nume, CNP sau adresă, ci rezultatul anchetei.. dacă s-a dispus vreun avertisment sau sancțiune contravențională. Am contactat-o pe semnatara documentului, Nadia Florentina Racz, dar și dânsa refuză să îmi dea un răspuns clar. Am trimis o revenire către aceeași instituție prin care am specificat acest aspect și faptul că instituția nu este în măsură să interpreteze legea în mod eronat, ci să o aplice iar în caz contrar îmi voi contacta avocatul pentru a înainta procesul de judecată pe contencios administrativ. O lună mai târziu instituția îmi dă același răspuns prin practica copy-paste. ITM Bihor efectiv își bate joc de cetățeni. De data aceasta am contactat-o telefonic pe jurista instituției, Cristina Blikling, cu care este foarte dificil de comunicat, m-a întrerupt încontinuu, iar conform afirmațiilor care mi s-au adresat, dânsa nu dorește să imi ofere consiliere pe un aspect pe care inspectoratul s-a pronunțat și am primit un răspuns în scris oficial, și dacă nu sunt mulțumit de răspuns să acționez instituția pe contencios administrativ ca să decidă judecătorul dacă ei ar trebui să îmi ofere rezultatul anchetei. În acest context, percepția mea care poate să fie eronată, este anume că, inspectorii ITM Bihor care au investigat sesizarea au primit mită pentru a mușamaliza cazul. Asta este singura explicație a faptului că instituția refuză să fie transparentă. Asta poate fi singura miză pentru care efectiv refuză să dea un răspuns clar.

Inspectoratul Teritorial de Muncă Bihor: