Investigație: Vecinii sunt terorizați de service-ul auto SC Sicomec Motor SRL din Aiud

La sesizarea mai multor localnici de pe raza municipiului Aiud, am demarat investigarea societății comerciale SC Sicomec Motor SRL care a scos la suprafață faptul că unitatea prestează servicii peste limita legii. Pentru a înțelege în mod clar și corect ce se întâmplă în interiorul service-ului auto care își desfășoară activitatea în domeniul „Întreținerea și repararea autovehiculelor” conform cod CAEN nr. 4520 din informația fiscală a companiei, voi descrie în ordine cronologică istoria întâmplărilor.

În perioada anilor 2004, proprietarul imobilului a convertit garajul în service auto prin înființarea de societate tip PFA în baza Legii nr. 300/2004 – privind autorizarea persoanelor fizice și a asociațiilor familiale care desfășoară activități economice în mod independent, obținând semnăturile vecinilor din jurul casei cu promisiunea că activitatea sa nu le va aduce nici un prejudiciu. Între timp afacerea lui s-a mărit, a crescut numărul clienților iar doi ani mai târziu, respectiv anul 2006, și-a deschis o Societate cu Răspundere Limitată nefiind clar dacă PFA-ul a fost lichidat sau nu, însă ceea ce știm sigur este că persoana în cauză nu a mai primit semnăturile necesare la înființarea SRL-ului conform Legii 230/2007 art. 42, deoarece localnicii erau deranjați de zgomotul reparațiilor ale vehiculelor care se realizau direct de pe domeniul public în fața atelierului. Iar de aici a început calvarul. După nenumeratele încercări de a vorbi cu proprietarul atelierului, de căutări de soluții rezonabile, vecinii au depus sesizări către primărie, însă nimeni nu a fost capabil să le rezolve doleanțele, ci din contră, Consiliul Local Aiud a decis reconfigurarea trotuarului de peste drum micșorându-l cu cel puțin un metru pentru a crea condiții, iar acum pe carosabil parchează clienții care așteaptă repararea. Lucrarea s-a dovedit a fi ineficientă deoarece pe timp de ploaie, apa se scurge în fundațiile caselor din cauza înclinării a asfaltului. Între timp clienții stau zilnic sub geamurile vecinilor terorizându-i cu fumul de țigară și strigăte. Ba mai mult, în mod accidental un autovehicul a alunecat din service lovind mașina parcată a vecinului, acesta nefiind despăgubit de către service. (Vezi video). La ultima sesizare, primăria susține că s-a dispus verificarea situației și nu s-a găsit nereguli. În final, un localnic a fost nevoit să-și instaleze camere de supraveghere video, o situație care aparent incomodează proprietarul afacerii acuzând că este supravegheat și nu are intimitate. Pe acest motiv, acesta a și depus o plângere penală în acest sens la poliția din Aiud, însă cazul a fost clasat. Ce autoritate mai poate face dreptate în condițiile în care până și autovehiculele poliției sunt reparate pe domeniul public față de agent? (Vezi video).

Sătui de promisiunile autorităților și cu dorința pentru dreptate, oamenii ne-au contactat cu speranța că poate.. poate noi activiștii civici îi putem ajuta. În limita posibilităților, împreună cu colegul Geană Harry Florin, în luna martie 2017 ne-am deplasat la fața locului ca să investigăm veridicitatea informațiilor primite. Chiar una dintre vecine a dat mărturie în fața camerei de filmat, surprinzându-ne cu curajul de a înfrunta intimidările și amenințările angajaților din service. În timpul realizării interviului am descoperit o sumedenie de nereguli începând de la poluarea râului din spatele atelierului și până la zgârierea și pătarea drumului public, dar și încălcarea dreptului a consumatorului, nerespectarea protecției a muncii, lipsa autorizației de funcționare pentru reparații pe domeniul public și altele, acuzațiile fiind de ordin social și protecție a mediului. (Vezi video). Luând în considerare faptul că atelierul oferă servicii de: diagnoză, încărcare freon, reglaj direcție, reparații frână, reparații sisteme de injecție, schimb ulei, electricitate auto, recepție directă, reparații direcție-suspensie, reparații motor, reparații transmisie, schimb distribuție, calitatea serviciilor prestate se reflectă în siguranța publică prin punerea în circulație pe domeniul public a autovehiculelor și este de înțeles importanța respectării a normelor impuse de Registrul Auto Român cât și ale autorităților care au eliberat autorizațiile necesare pentru funcționarea firmei. Totuși, așa cum sesizează cetățenii, s-a confirmat nerespectarea procedurilor impuse de RAR. La confruntarea colegului nostru cu patronul societății comerciale, acesta în loc să discute și să propună soluții de mediere, acesta s-a comportat ca un golan, o abordare care i-a surprins pe spectatorii înregistrării video. (Vezi video).

În timpul investigației noastre, Consiliul Local Aiud publica pe site-ul primăriei un studiu de oportunitate privind concesionarea terenului situat pe str. 1 Decembrie 1918 nr. 7A, cu destinația „amenajare parcare auto”, exact adresa atelierului, sub motivul „Parcarea auto este justificată prin faptul că la sediul instituției s-au depus numeroase reclamații și sesizări ale cetățenilor care locuiesc pe str. 1 Decembrie 1918. Aceștia sunt deranjați de mașinile care solicită servicii de reparații din partea SC SICOMEC MOTOR SRL și sunt parcate pe trotuarele din fața caselor, sau ocupă domeniul public blocând uneori accesele în curți.” și „Durata propusă pentru acordarea concesiunii este de 10 ani. Contractul de concesiune poate fi prelungit pentru o perioadă egală cu cel mult jumătate din durata sa
iniţială, prin simplul acord de voinţă al părţilor.” Rămâne de văzut în deserviciul cu-i îi servește această parcare și dacă licitația publică va fi dedicată societății comerciale sau nu. Documentele sunt publicate în finalul articolului.

Pentru că noi activiștii suntem în calitate de simplii cetățeni și nu avem autoritatea, logistica și fondurile financiare pentru a investiga mai amănunțit situația autorizațiilor, în prima fază, am sesizat șase instituții și servicii sau organisme publice precum: Inspectoratul Teritorial de Muncă AlbaPrimăria AiudAgenția pentru Protecția Mediului AlbaComisariatul Județean pentru Protecția Consumatorilor AlbaServiciul Public Administrația Patrimoniului Local Aiud și Registrul Auto Român.

Răspunsurile sunt diverse și le puteți citi mai jos. Partea interesantă este că atunci când autoritățile dispuneau verificarea atelierului în programul de lucru a inspectorilor, brusc în ziua respectivă nu se mai executau reparații. Acest aspect ne dă de înțeles faptul că de undeva se scurgeau informații confidențiale. Este doar o ipoteză fără a ști exact dacă este așa și ce instituții avertizau proprietarul societății de controlul care urma să aibă loc. Totuși coincidența este prea mare deoarece știm că service-ul își desfășoară activitatea de la răsărit și până la apus în fiecare zi a săptămânii. Concluziile le trageți singuri. În prezent există un proces de judecată pe contencios administrativ.

Dacă administratorul societății comerciale SC Sicomec Motor SRL dorește dreptul la replică, să ne contacteze pe adresa contact@franciscboth.ro

1. Primăria municipiului Aiud:

Am întrebat instituția dacă societatea comercială a service-ului deține autorizație eliberată de primărie pentru a își desfășura activitatea de reparații a utilajelor cât și a autovehiculelor pe domeniul public, reparații pe termen prelungit și dacă inspectorii au cunoștințe despre faptul că: agentul economic zgârie și pătează carosabilul cu ulei ars și îl scurge în sistemul de canalizare a orașului și repară autovehiculele pe domeniul public. Aceleași întrebări le-am adresat și Serviciului Public Administrația Patrimoniului Local, însă când am sunat pentru a afla de ce nu am primit nimic, aceștia mi-au comunicat că răspunsul lor este același cu a primăriei deoarece serviciul se află în subordinea Consiliului Local și nu mai avea rost să îmi comunice de două ori același document. Asta am aflat prin discuția telefonică deși ei erau obligați prin lege să îmi comunice această informație din oficiu.

Am trimis o revenire asupra răspunsului, cu confirmarea dacă compania are nevoie de semnăturile vecinilor pentru acordul de funcționare, iar primăria mi-a confirmat acest aspect.

2. Inspectoratul Teritorial de Muncă Alba:

Am reclamat nerespectarea protecției a muncii atât a angajaților cât și a elevilor practicanți, repararea utilajelor industriale suspendate pe butuci pe domeniul public fiind o procedură cu grad de risc pentru mecanic (Vezi video), însă la data controlului, brusc instituția a constatat că unitatea are în dotare echipamente tehnice de ridicat, autorizate de ISCIR, conform legislației în vigoare, autorizații care s-au ridicat în copie de către inspectorii de muncă (mă bufnește râsul), nu se efectuau reparații pe domeniul public și nici nu erau indicii că s-ar efectua astfel de lucrări.

Google Maps demască practica companiei de a repara autovehiculele în stradă încă din iulie 2014 conform printscreen-urilor. Deci în concluzie, compania Google este mai profesionistă decât Inspectoratul Teritorial de Muncă Alba. (Vezi aici detaliat).

3. Comisariatul Județean pentru Protecția Consumatorilor Alba:

Am reclamat drepturile clientului pentru faptul că unitatea nu deține sistem de supraveghere video prin care clientul poate să vadă dacă service-ul a executat operațiunile de reparare, schimbare piese și consumabile conforme cu factura. Instituția nu îmi răspunde sesizării pentru faptul că nu am atașat documente aferente achiziționării serviciului reclamat (facturi, devize, bonuri fiscale, etc.) care să aibă legătură cu aspectele reclamate și din care să rezulte că prestatorul mi-a furnizat un serviciu-auto în cazul de față clasându-mi petiția, dar în schimb a sesizat Registrul Auto Român referitor la acest aspect. Pe înțelesul tuturor, ca să îmi poată fi luată în considerare reclamația, trebuia să îi bag bani în buzunar patronului în urma căruia să primesc un bon fiscal pentru a putea fi eligibil de a depunde o sesizare. Bravo Romeinia, trăiască capitalismul!

4. Agenția pentru Protecția Mediului Alba:

Am sesizat scurgerea de ulei uzat în sistemul de canalizare, pătarea carosabilului și scurgerea din spatele atelierului unde se află un râu care traversează Aiudul. Instituția m-a anunțat că a redirecționat sesizarea spre competența soluționare către Comisariatul Județean Alba al Gărzii de Mediu de la care nu am mai primit nici un răspuns.

5. Registrul Auto Român:

Organismul tehnic de specialitate desemnat de Ministerul Transporturilor suține că service-ul auto nu efectuează în toate cazurile inspecțiile finale privind conformitatea activităților executate cu condițiile tehnice, confirmă faptul că nu avea instalat în atelier sistemul video care permite vizualizarea de către clienți a procesului de reparație încălcând prevederile legale astfel fiind sancționat contravențional și i s-a dispus suspendarea activității până la intrarea în legalitate. Pe parcurs a urmat un schimb de sesizări-răspunsuri în care informam că service-ul își desfășura activitatea cu autorizația suspendată, am menționat că îmi pot demonstra afirmația cu probe video, ceea ce nu s-a luat în considerare. Conform organismului, la data de 21.04.2017 au fost transmise fotografii care demonstrează funcționarea sistemului cu poziționarea camerelor pe posturile de lucru și parcare, fapt verificat și de auditorul zonal (adică RAR Alba Iulia). Acest aspect rămâne discutabil.

Consiliul Local Aiud - Studiu de oportunitate