Convenția pentru Apărarea Drepturilor Omului și a Libertăților Fundamentale, adoptată de guvernele membre ale Consiliului Europei la 4 noiembrie 1950

Legea nr. 30/1994 privind ratificarea Convenției pemtru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale și a protocoalelor adiționale la această convenție (publicată în Monitorul Oficial nr. 135 din 31 mai 1994).

Parlamentul României adoptă prezenta lege:

  • Articolul 1
    Se ratifică Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, încheiată la Roma la 4 noiembrie 1950, amendată prin protocoalele nr. 3 din 6 mai 1963, nr. 5 din 20 ianuarie 1966 și nr. 8 din 19 martie 1985 și completată cu Protocolul nr. 2 din 6 mai 1963, care fac parte din aceasta.
  • Articolul 2
    Se ratifică, de asemenea: primul Protocol adițional la convenție, Paris, 20 martie 1952; Protocolul nr. 4 recunoscând anumite drepturi și libertăți, altele decât cele deja înscrise în convenție și în primul protocol aditional la convenție, Strasbourg, 16 septembrie 1963; Protocolul nr. 6 privind abolirea pedepsei cu moartea, Strasbourg, 28 aprilie 1983; Protocolul nr. 7, Strasbourg, 22 noiembrie 1984; Protocolul nr. 9, Roma, 6 noiembrie 1990, și Protocolul nr. 10, Strasbourg, 25 martie 1992.
  • Articolul 3
    În baza art. 25 și 46 din convenția menționată, Romania recunoaște dreptul la recursul individual în fața Comisiei Europene a Drepturilor Omului și jurisdicția obligatorie a Curții Europene a Drepturilor Omului în privința drepturilor cuprinse în Convenția europeană a drepturilor omului, precum și în Protocolul nr. 4 recunoscând anumite drepturi și libertăți, altele decât cele deja înscrise în convenție și în primul Protocol adițional al convenției, Strasbourg, 16 septembrie 1963, și în Protocolul nr. 7, Strasbourg, 22 noiembrie 1984, pentru cauzele în care violarea drepturilor garantate de aceste texte intervine dupa intrarea lor în vigoare pentru România.
  • Articolul 4
    Se ratifică Convenția europeană a drepturilor omului și protocoalele sale adiționale cu urmatoarea rezervă și declarație:
  • 1. Art. 5 din convenție nu va împiedica aplicarea de către România a dispozițiilor art. 1 al Decretului nr. 976 din 23 octombrie 1968, care reglementează sistemul disciplinar militar, cu condiția ca durata privării de libertate să nu depășească termenele prevăzute de legislația în vigoare.
    Art. 1 al Decretului nr. 976 din 23 octombrie 1968 prevede: „Pentru abaterile de la disciplina militară, prevazute de regulamentele militare, comandanții sau șefii pot aplica militarilor sanctiunea disciplinară cu arest până la 15 zile.”
  • 2. România interpretează art. 2 din primul Protocol adițional la convenție ca neimpunând obligatii financiare suplimentare referitoare la instituțiile de învățământ privat, altele decât cele stabilite prin legea internă.
  • Articolul 5
    Convenția și protocoalele menționate la art. 1 și 2 sunt prevăzute în anexele la prezenta lege.
    Această lege a fost adoptată de Senat în ședința din 18 aprilie 1994, cu respectarea prevederilor art. 74 alin. 2 din Constituția României.

p. PREȘEDINTELE SENATULUI
ION SOLCANU

Această lege a fost adoptată de Camera Deputaților în ședința din 9 mai 1994, cu respectarea prevederilor art. 74 alin. 2 din Constituția României.

PREȘEDINTELE CAMEREI DEPUTAȚILOR
ADRIAN NĂSTASE


 Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, amendată prin Protocoalele nr. 3, 5 și 8 și completată prin Protocolul nr. 2, încheiată la Roma la 4 noiembrie 1950 (publicată în Monitorul Oficial nr. 135 din 31 mai 1994)

Guvernele semnatare, membre ale Consiliului Europei, luând în considerare Declarația Universală a Drepturilor Omului, proclamată de Adunarea generală a Națiunilor Unite la 10 decembrie 1948, considerând că această declarație urmărește să asigure recunoasterea și aplicarea universală și efectivă a drepturilor pe care ea le enunță, considerând că scopul Consiliului Europei este acela de a realiza o uniune mai strânsă între membrii săi și că unul dintre mijloacele pentru a atinge acest scop este aparărea și dezvoltarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, reafirmând atașamentul lor profund față de aceste libertăți fundamentale care constituie temelia însăși a justiției și a păcii în lume și a căror menținere se bazează în mod esențial, pe de o parte, pe un regim politic cu adevarat democratic, iar pe de altă parte, pe o concepție comună și un respect comun al drepturilor omului din care acestea decurg, hotărâte, în calitatea lor de guverne ale statelor europene animate de același spirit și având un patrimoniu comun de idealuri și de traditii politice, de respect al libertății și de preeminență a dreptului, să ia primele măsuri menite să asigure garantarea colectivă a anumitor drepturi enunțate în Declarația Universală, au convenit asupra celor ce urmează:

  • Articolul 1
    Înaltele părți contractante recunosc oricărei persoane aflate sub jurisdicția lor drepturile și libertățile definite în titlul I al prezentei convenții.

Titlul I

  • Articolul 2
    1. Dreptul la viață al oricarei persoane este protejat prin lege. Moartea nu poate fi cauzată cuiva în mod intentionat, decât în executarea unei sentințe capitale pronunțate de un tribunal în cazul în care infractiunea este sancționată cu această pedeapsă prin lege.
    2. Moartea nu este considerată ca fiind cauzată prin încălcarea acestui articol în cazurile în care aceasta ar rezulta dintr-o recurgere absolut necesară la forță:
    a) pentru a asigura apărarea oricarei persoane împotriva violenței ilegale;
    b) pentru a efectua o arestare legală sau pentru a împiedica evadarea unei persoane legal deținute;
    c) pentru a reprima, conform legii, tulburări violente sau o insurecție.
  • Articolul 3
    Nimeni nu poate fi supus torturii, nici pedepselor sau tratamentelor inumane ori degradante.
  • Articolul 4
    1. Nimeni nu poate fi ținut în sclavie sau în condiții de aservire.
    2. Nimeni nu poate fi constrîns să execute o muncă forțată sau obligatorie.
    3. Nu se consideră muncă forțată sau obligatorie în sensul prezentului articol:
    a) orice muncă impusă în mod normal unei persoane supuse detenției în condițiile prevazute de art. 5 din prezenta convenție sau în timpul în care se află în libertate condiționată;
    b) orice serviciu cu caracter militar sau, în cazul celor care refuză să satisfacă serviciul militar din motive de constiință, în țările în care acest lucru este recunoscut ca legitim, un alt serviciu în locul serviciului militar obligatoriu;
    c) orice serviciu impus în situații de criză sau de calamități care amenință viața sau bunăstarea comunității;
    d) orice muncă sau serviciu care face parte din obligațiile civile normale.
  • Articolul 5
    1. Orice persoană are dreptul la libertate și la siguranță. Nimeni nu poate fi lipsit de libertatea sa, cu excepția următoarelor cazuri și potrivit căilor legale:
    a) dacă este deținut legal pe baza condamnării pronunțate de către un tribunal competent;
    b) dacă a făcut obiectul unei arestări sau al unei dețineri legale pentru nesupunerea la o hotărâre pronunțată, conform legii, de către un tribunal ori în vederea garantării executării unei obligații prevăzute de lege;
    c) dacă a fost arestat sau reținut în vederea aducerii sale în fața autorității judiciare competente, atunci când există motive verosimile de a bănui că a săvîrșit o infracțiune sau când există motive temeinice de a crede în necesitatea de a-l împiedica să savârșească o infracțiune sau să fugă după săvîrșirea acesteia;
    d) dacă este vorba de detenția legală a unui minor, hotărîtă pentru educația sa sub supraveghere sau despre detenția sa legală, în scopul aducerii sale în fața autorității competente;
    e) dacă este vorba despre detenția legală a unei persoane susceptibile să transmită o boală contagioasă, a unui alienat, a unui alcoolic, a unui toxicoman sau a unui vagabond;
    f) dacă este vorba despre arestarea sau detenția legala a unei persoane pentru a o împiedica să patrundă în mod ilegal pe teritoriu sau împotriva căreia se află în curs o procedură de expulzare ori de extrădare.
    2. Orice persoană arestată trebuie să fie informată, în termenul cel mai scurt și într-o limbă pe care o întelege, asupra motivelor arestării sale și asupra oricărei acuzații aduse împotriva sa.
    3. Orice persoană arestată sau deținută, în condițiile prevăzute de paragraful 1 lit. c) din prezentul articol, trebuie adusă de îndată înaintea unui judecător sau a altui magistrat împuternicit prin lege cu exercitarea atribuțiilor judiciare și are dreptul de a fi judecată intr-un termen rezonabil sau eliberată în cursul procedurii. Punerea în libertate poate fi subordonată unei garanții care să asigure prezentarea persoanei în cauză la audiere.
    4. Orice persoană lipsită de libertatea sa prin arestare sau deținere are dreptul să introduca un recurs în fața unui tribunal, pentru ca acesta să statueze într-un termen scurt asupra legalității deținerii sale și să dispună eliberarea sa dacă deținerea este ilegală.
    5. Orice persoană care este victima unei arestări sau a unei dețineri în condiții contrare dispozițiilor acestui articol are dreptul la reparații.
  • Articolul 6
    1. Orice persoană are dreptul la judecarea în mod echitabil, în mod public şi într-un termen rezonabil a cauzei sale, de către o instanţă independentă şi imparţială, instituită de lege, care va hotărî fie asupra încălcării drepturilor şi obligaţiilor sale cu caracter civil, fie asupra temeiniciei oricărei acuzaţii în materie penală îndreptate împotriva sa. Hotărîrea trebuie fie pronunţată în mod public, dar accesul în sala de şedinţe poate fi interzis presei şi publicului pe întreagă durata a procesului sau a unei părţi a acestuia îninteresul moralităţii, al oridinii publice ori al securităţii naţionale într-o societate democratică, atunci cînd interesele minorilor sau protecţia vieţii private a părţilor la proces o impun, sau în măsură considerată absolut necesară de către instanţă atunci când, în împrejurări speciale, publicitatea ar fi de natură aducă atingere intereselor justiţiei.
    2. Orice persoană acuzată de o infracţiune este prezumată nevinovată pînă ce vinovăţia va fi legal stabilită.
    3. Orice acuzat are, în special, dreptul:
    a) fie informat, în termenul cel mai scurt, într-o limbă pe care o înţelege şi în mod amănunţit, asupra naturii şi cauzei acuzaţiei aduse împotriva sa;
    b) dispună de timpul şi de înlesnirile necesare pregătirii apărării sale;
    c) se apere el însuşi sau fie asistat de un apărător ales de el şi, dacă nu dispune de mijloacele necesare pentru a plăti un apărător, poată fi asistat în mod gratuit de un avocat din oficiu, atunci când interesele justiţiei o cer;
    d) întrebe dacă solicite audierea martorilor acuzării şi obţină citarea şi audierea martorilor apărării în aceleaşi condiţii ca şi martorii acuzării;
    e) fie asistat în mod gratuit de un interpret, dacă nu înţelege sau nu vorbeşte limba folosită la audiere.
  • Articolul 7
    1. Nimeni nu poate fi condamnat pentru o acțiune sau o omisiune care, în momentul în care a fost săvîrșită, nu constituia o infracțiune, potrivit dreptului național și international. De asemenea, nu se poate aplica o pedeapsă mai severă decât aceea care era aplicabilă în momentul săvârșirii infractiunii
    2. Prezentul articol nu va aduce atingere judecării șii pedepsirii unei persoane vinovate de o acțiune sau de o omisiune care, în momentul săvîrsirii sale, era considerată infractiune potrivit principiilor generale de drept recunoscute de națiunile civilizate.
  • Articolul 8
    1. Orice persoană are dreptul la respectarea vieţii sale private și de familie, a domiciliului său și a corespondenței sale.
    2. Nu este admis amestecul unei autorităţi publice în exercitarea acestui drept decît în măsura în care acest amestec este prevăzut de lege şi dacă constituie o măsură care, într-o societate democratică, este necesară pentru securitatea naţională, siguranţă publică, bunăstarea economică a ţării, apărarea ordinii şi prevenirea faptelor penale, protejarea sănătăţii sau a moralei, ori protejarea drepturilor şi libertăţilor altora.
  • Articolul 9
    1. Orice persoana are dreptul la libertatea de gândire, de conștiință și de religie; acest drept include libertatea de a-și schimba religia sau convingerea, precum și libertatea de a-și manifesta religia sau convingerea în mod individual sau în colectiv, în public sau în particular, prin cult, învățământ, practici și îndeplinirea ritualurilor.
    2. Libertatea de a-și manifesta religia sau convingerile nu poate face obiectul altor restrângeri decât acelea care, prevăzute de lege, constituie măsuri necesare, într-o societate democratică, pentru siguranța publică, protecția ordinii, a sănătății sau a moralei publice ori pentru protejerea drepturilor și libertăților altora.
  • Articolul 10
    1. Orice persoană are dreptul la libertatea de exprimare. Acest drept cuprinde libertatea de opinie şi libertatea de a primi sau de a comunica informaţii ori idei fără amestecul autorităţilor publice şi fără a ţine seama de frontiere. Prezentul articol nu împiedică statele să supună societăţile de radiodifuziune, de cinematografie sau de televiziune unui regim de autorizare.
    2. Exercitarea acestor libertăţi ce comportă îndatoriri şi responsabilităţi poate fi supusă unor formalităţi, condiţii, restrîngeri sau sancţiuni prevăzute de lege, care constituie măsuri necesare, într-o societate democratică, pentru securitatea naţională, integritatea teritorială sau siguranţă publică, apărarea ordinii şi pevenirea infracţiunilor, protecţia sănătăţii sau a moralei, protecţia reputaţiei sau a drepturilor altora pentru a împiedică divulgarea de informaţii confidenţiale sau pentru a garanta autoritatea şi imparţialitatea puterii judecătoreşti.

  • Articolul 11
    1. Orice persoană are dreptul la libertatea de întrunire paşnică şi la libertatea de asociere, inclusiv dreptul de a constitui cu alţii sindicate şi de a se afilia la sindicate pentru apărarea intereselor sale.
    2. Exercitarea acestor drepturi nu poate face obiectul altor restrângeri decât acelea care, prevăzute de lege, constituie măsuri necesare, într-o societate democratică, pentru securitatea naţională, siguranţă publică, apărarea ordinii şi prevenirea infracţiunilor, protejarea sănătăţii sau a moralei ori pentru protecţia drepturilor şi libertăţilor altora. Prezentul articol nu interzice că restrîngeri legale să fie impuse exercitării acestor drepturi de către membrii forţelor armate, ai poliţiei sau ai administraţiei de stat.

  • Articolul 12
    Începînd cu vârsta stabilită prin lege, bărbatul şi femeia au dreptul de a se căsători şi de a întemeia o familie conform legislaţiei naţionale ce reglementează exercitarea acestui drept.

  • Articolul 13
    Orice persoană, ale cărei drepturi şi libertăţi recunoscute de prezenţa convenţie au fost încălcate, are dreptul să se adreseze efectiv unei instanţe naţionale, chiar şi atunci când încălcarea s-ar datora unor persoane care au acţionat în exercitarea atribuţiilor lor oficiale.
  • Articolul 14
    Exercitarea drepturilor şi libertăţilor recunoscute de prezenţa convenţie trebuie să fie asigurată fără nici o deosebire bazată, în special, pe sex, rasă, culoare, limba, religie, opinii politice sau orice alte opinii, origine naţională sau socială, apartenenţa la o minoritate naţională, avere, naştere sau orice altă situaţie.

  • Articolul 15
    1. În caz de război sau de alt pericol public ce ameninţă viaţa naţiunii, orice înalta parte contractantă poate lua măsuri care derogă de la obligaţiile prevăzute de prezenţa convenţie, în măsură strictă în care situaţia o cere şi cu condiţia ca aceste măsuri să nu fie în contradicţie cu alte obligaţii care decurg din dreptul internaţional.
    2. Dispoziţia precedentă nu îngăduie nici o derogare de la art. 2, cu excepţia cazului de deces rezultând din acte licite de război, şi nici de la art. 3, art. 4 paragraful 1 şi art. 7.
    3. Orice înalta parte contractantă ce exercită acest drept de derogare îl informează pe deplin pe secretarul general al Consiliului Europei cu privire la măsurile luate şi la motivele care le-au determinat. Aceasta trebuie, de asemenea, să informeze pe secretarul general al Consiliului Europei şi asupra datei la care aceste măsuri au încetat a fi în vigoare şi de la care dispoziţiile convenţiei devin din nou deplin aplicabile.
  • Articolul 16
    Nici o dispozitie a art. 10, 11 si 14 nu poate fi considerată ca interzicând înaltele părți contractante să impună restrângeri activității politice a străinilor.
  • Articolul 17
    Nici o dispoziţie din prezenta convenție nu poate fi interpretată că implicînd, pentru un stat, un grup sau un individ, un drept oarecare de a desfăşura o activitate sau de a îndeplini un act ce urmăreşte distrugerea drepturilor sau a libertăţilor recunoscute de prezenţa convenţie sau de a aduce limitări mai ample acestor drepturi şi libertăţi decât acelea prevăzute de această convenţie.
  • Articolul 18
    Restrângerile care, în termenii prezentei convenţii, sunt aduse respectivelor drepturi și libertăţi nu pot fi aplicate decât în scopul pentru care ele au fost prevăzute.

Titlul II

  • Articolul 19
    Pentru a asigura respectarea angajamentelor care decurg pentru înaltele părţi contractante din prezenţa convenţie, se instituie:
    a) o Comisie Europeană a Drepturilor Omului, denumită în continuare Comisia;
    b) o Curte Europeană a Drepturilor Omului, denumită în continuare Curtea.

Titlul III

  • Articolul 20
    1. Comisia se compune dintr-un număr de membri egal cu acela al înaltelor părţi contractante.
    Comisia nu poate cuprinde mai mult de un cetăţean al aceluiaşi stat.
    2. Comisia se întruneşte în şedinţa plenară. Totuşi, ea poate constitui în cadrul ei Camere, compuse fiecare din cel puţin şapte membri. Camerele pot examina cererile introduse în aplicarea art. 25 al prezenţei convenţii, care pot fi soluţionate pe baza unei jurisprudenţe consacrate sau care nu ridică o problemă gravă relativ la interpretarea sau la aplicarea convenţiei. În aceste limite şi sub rezerva paragrafului 5 al prezentului articol, Camerele exercită toate competenţele încredinţate Comisiei de către convenţie.
    Membrul Comisiei ales în numele înaltei părţi contractante împotriva căreia a fost introdusă o cerere are dreptul de a face parte din Camera sesizată cu această cerere.
    3. Comisia poate constitui în cadrul ei comitete, compuse fiecare din cel puţin trei membri, având puterea de a declara în unanimitate că inadmisibilă sau scoasă de pe rol o cerere introdusă în aplicarea art. 25, atunci când o astfel de decizie poate fi luată fără o examinare mai amplă.
    4. O Cameră sau un comitet poate, în orice stadiu al cauzei, să se desesizeze în favoarea Comisiei în plenul său, care poate, de asemenea, examina orice cerere încredinţată unei Camere sau unui comitet.
    5. Numai Comisia în plenul sau poate exercită competenţele următoare:
    a) examinarea cererilor introduse potrivit art. 24;
    b) sesizarea Curţii conform art. 48 lit a);
    c) stabilirea regulamentului interior conform art. 36.
  • Articolul 21
    1. Membrii Comisiei sunt aleşi de Comitetul Miniştrilor cu majoritate absolută de voturi, dintr-o listă de nume întocmită de Biroul Adunării Consultative; fiecare grup de reprezentanţi ai înaltelor părţi contractante în Adunarea Consultativă prezintă trei candidaţi, dintre care cel puţin doi vor avea cetăţenia acestuia.
    2. În măsura în care este aplicabilă, aceeaşi procedură este urmată pentru a completă Comisia în cazul în care şi alte state ar deveni ulterior părţi la prezenţa convenţie şi pentru a se ocupa locurile devenite vacanţe.
    3. Candidaţii vor trebui să se bucure de cea mai înalta reputaţie morală şi să întrunească condiţiile cerute pentru numirea în înalte funcţii judiciare sau să fie persoane recunoscute pentru competenţa lor în domeniul dreptului naţional sau internaţional.
  • Articolul 22
    1. Membrii Comisiei sunt aleşi pentru o durată de 6 ani. Ei pot fi realeşi. Totuşi, în ceea ce priveşte membrii desemnaţi la prima alegere, mandatul a şapte membri va înceta după 3 ani.
    2. Membrii ale căror mandate se vor încheia la sfîrşitul perioadei iniţiale de 3 ani sunt desemnaţi prin tragere la sorţi efectuată de secretarul general al Consiliului Europei imediat după ce se va fi procedat la prima alegere.
    3. Pentru a se asigura pe cât posibil reînnoirea unei jumătăţi din Comisie la fiecare trei ani, Comitetul Miniştrilor poate, înainte de a proceda la orice alegere ulterioară, să decidă că unul sau mai multe mandate ale membrilor care urmează să fie aleşi să aibă o altă durată decât aceea de 6 ani, fără ca totuşi această durată să poată depăşi 9 ani sau să fie mai mică de 3 ani.
    4. În cazul în care trebuie atribuite mai multe mandate şi Comitetul Miniştrilor face aplicarea paragrafului precedent, repartiţia mandatelor are loc printr-o tragere la sorţi efectuată de secretarul general al Consiliului Europei imediat după alegere.
    5. Membrul Comisiei ales în locul unui membru al cărui mandat nu a expirat va duce la sfârşit mandatul predecesorului său.
    6. Membrii Comisiei rămân în funcţie până la înlocuirea lor. După înlocuire, ei continuă să se ocupe de cauzele cu care au fost deja sesizaţi.
  • Articolul 23
    Membrii Comisiei îşi desfăşoară activitatea în cadrul Comisiei cu titlu individual. Pe întreaga durata a exercitării mandatului lor, ei nu pot îndeplini funcţii incompatibile cu cerinţele de independenţă, de imparţialitate şi de disponibilitate inerente acestui mandat.
  • Articolul 24
    Orice parte contractantă poate sesiza Comisia, prin intermediul secretarului general al Consiliului Europei, de orice încălcare a dispoziţiilor prezentei convenţii pe care o socoteşte imputabilă unei alte părţi contractante.
  • Articolul 25
    1. Comisia poate fi sesizată printr-o cerere adresată secretarului general al Consiliului Europei de către orice persoană fizică, orice organizaţie neguvernamentală sau orice grup de particulari, care se pretinde victima a unei încălcări de către una dintre înaltele părţi contractante a drepturilor recunoscute în prezenta convenţie, în cazul în care înalta parte contractantă aflată în cauză a declarat că recunoaşte competenţa Comisiei în această materie. Înaltele părţi contractante care au semnat o asemenea declaraţie se angajează să nu împiedice prin nici o măsură exercitarea efectivă a acestui drept.
    2. Aceste declaraţii pot fi făcute pentru o durată determinantă.
    3. Ele sunt înmânate secretarului general al Consiliului Europei care transmite copii ale acestora înaltelor părţi contractante şi asigură publicarea lor.
    4. Comisia nu va exercita competenţa pe care i-o atribuie prezentul articol decât atunci când cel puţin şase înalte părţi contractante vor fi legate prin declaraţia prevăzută în paragrafele precedente.
  • Articolul 26
    Comisia nu poate fi sesizată decât după epuizarea căilor de recurs interne, aşa cum este stabilit conform principiilor de drept internaţional general recunoscute şi într-un termen de 6 luni, începând cu data deciziei interne definitive.
  • Articolul 27
    1. Comisia nu reţine nici o cerere introdusă potrivit art. 25, dacă:
    a) este anonimă;
    b) ea este în mod esenţial aceeaşi cu o cerere examinată anterior de către Comisie sau deja supusă unei alte instanţe internaţionale de anchetă sau de reglementare şi dacă ea nu conţine fapte noi.
    2. Comisia declară inadmisibilă orice cerere introdusă potrivit art. 25, atunci când ea consideră cererea incompatibilă cu dispoziţiile prezentei convenţii, în mod vădit nefondată sau abuzivă.
    3. Comisia respinge orice cerere pe care o consideră inadmisibilă prin aplicarea art. 26.
  • Articolul 28
    1. În cazul în care Comisia reţine cererea:
    a) pentru a stabili faptele, ea procedează la un examen în contradictoriu al cererii împreună cu reprezentanţii părţilor şi, dacă este cazul, la o anchetă pentru a cărei conducere eficientă statele interesate vor furniza toate facilităţile necesare, după un schimb de păreri cu Comisia;
    b) ea se pune în acelaşi timp la dispoziţia celor interesaţi în vederea ajungerii la rezolvarea prin bună înţelegere a cauzei, care să se inspire din respectarea drepturilor omului, astfel cum le recunoaşte prezenta Convenţie.
    2. Dacă reuşeşte să obţină rezolvarea cauzei prin bună înţelegere, Comisia întocmeşte un raport care este transmis statelor interesate, Comitetului Miniştrilor şi secretarului general al Consiliului Europei, în vederea publicării.
    Acest raport se limitează la o scurtă expunere a faptelor şi a soluţiei adoptate.
  • Articolul 29
    După ce a reţinut o cerere introdusă potrivit art. 25, Comisia poate totuşi să hotărască, cu majoritate de două treimi din membri săi, să o respingă dacă, în cursul examinării, ea constată existenţa unuia dintre motivele de inadmisibilitate prevăzute în art. 27. Într-un asemenea caz, decizia este comunicată părţilor.
  • Articolul 30
    1. În orice stadiu al procedurii, Comisia poate hotărâ scoaterea de pe rol a unei cereri atunci când circumstanţele permit să se tragă concluzia că:
    a) solicitantul nu doreşte să o mai menţină; sau
    b) litigiul a fost rezolvat; sau
    c) pentru orice alt motiv constatat de Comisie care nu mai justifică continuarea examinării cererii.
    Totuşi, Comisia continuă examinarea cererii dacă respectarea drepturilor omului garantate prin convenţie o cere.
    2. Dacă hotărăşte să scoată de pe rol o cerere după ce o reţinuse, Comisia întocmeşte un raport care cuprinde o expunere a faptelor şi o decizie motivată de scoatere de pe rol. Raportul este transmis părţilor, precum şi, pentru informare, Comitetului Miniştrilor. Comisia poate să îl publice.
    3. Comisia poate hotărâ repunerea pe rol a unei cereri atunci când ea consideră că împrejurările o justifică.
  • Articolul 31
    1. Dacă examinarea unei cereri nu s-a încheiat prin aplicarea art. 28 (paragraful 2), 29 sau 30, Comisia redactează un raport în care constată faptele şi formulează un aviz pentru a stabili dacă faptele constatate dovedesc, din partea statului interesat, o încălcare a obligaţiilor ce îi revin în temeiul dispoziţiilor convenţiei. Opiniile individuale ale membrilor Comisiei asupra acestui punct pot fi exprimate în acest raport.
    2. Raportul este transmis Comitetului Miniştrilor; el este, de asemenea, comunicat statelor interesate care nu au dreptul să-l publice.
    3. Transmiţând raportul Comitetului Miniştrilor, Comisia poate formula propunerile pe care le consideră necesare.
  • Articolul 32
    1. Dacă în termen de 3 luni de la transmiterea raportului Comisiei către Comitetul Miniştrilor, cauza nu este deferită Curţii în aplicarea art. 48 din prezenţa convenţie, Comitetul Miniştrilor ia, printr-un vot cu majoritatea a două treimi din reprezentanţii având dreptul de a face parte din Comitet, o decizie asupra constatării încălcării sau nu a convenţiei.
    2. În caz afirmativ, Comitetul Miniştrilor fixează un termen în care înalta parte contractantă interesată trebuie să ia măsurile care decurg din hotărîrea Comitetului Miniştrilor.
    3. Dacă înalta parte contractantă interesată nu a adoptat măsuri satisfăcătoare în termenul stabilit, Comitetul Miniştrilor, cu majoritatea prevăzută la paragraful 1 de mai sus, dă hotărârii sale iniţiale urmarea pe care o comportă şi publică raportul.
    4. Înaltele părţi contractante se angajează să considere ca obligatorie pentru ele orice hotărâre pe care Comitetul Miniştrilor o poate lua în aplicarea paragrafelor precedente.
  • Articolul 33
    Comisia îşi desfăşoară activitatea cu uşile închise.
  • Articolul 34
    Sub rezerva dispoziţiilor art. 20 (paragraful 3) şi 29, hotărârile Comisiei se iau cu majoritatea membrilor prezenţi şi votanţi.
  • Articolul 35
    Comisia se întruneşte atunci când împrejurările o cer. Ea este convocată de secretarul general al Consiliului Europei.
  • Articolul 36
    Comisia îşi stabileşte regulamentul său interior.
  • Articolul 37
    Secretariatul Comisiei este asigurat de secretarul general al Consiliului Europei.

Titlul IV

  • Articolul 38
    Curtea Europeană a Drepturilor Omului se compune dintr-un număr de judecători egal cu cel al membrilor Consiliului Europei. Ea nu poate cuprinde mai mult de un cetăţean al aceluiaşi stat.
  • Articolul 39
    1. Membrii Curţii sunt aleşi de Adunarea Consultativă cu majoritatea voturilor exprimate de pe o listă de persoane propusă de membrii Consiliului Europei, fiecare dintre aceştia trebuind să prezinte trei candidaţi, dintre care cel puţin doi având cetăţenia sa.
    2. În măsura în care este aplicabilă, aceeaşi procedură este urmată pentru a completa Curtea în cazul admiterii de noi membri în Consiliul Europei şi pentru a se ocupa locurile devenite vacanţe.
    3. Candidaţii vor trebui să se bucure de cea mai înaltă consideraţie morală şi să întrunească acele condiţii cerute pentru exercitarea unor înalte funcţii judiciare sau să fie jurişti având o competenţă recunoscută.
  • Articolul 40
    1. Membrii Curţii sunt aleşi pentru o durata de 9 ani. Ei pot fi realeşi.
    Totuşi, în ceea ce priveşte membrii desemnaţi la prima alegere, mandatele a patru dintre membri vor lua sfârşit la împlinirea a 3 ani, iar cele ale altor patru membri se vor încheia la împlinirea a 6 ani.
    2. Membrii ale căror mandate se vor încheia la împlinirea perioadelor iniţiale de 3 şi 6 ani sunt desemnaţi prin tragere la sorţi efectuată de secretarul general al Consiliului Europei, imediat după ce se va fi procedat la prima alegere.
    3. Pentru a asigura, în măsură posibilului, reînnoirea unei treimi a Curţii la fiecare 3 ani, Adunarea Consultativă poate, înainte de a proceda la orice alegere ulterioară, să decidă că unul sau mai multe mandate ale membrilor ce urmează să fie aleşi vor avea o altă durata decît cea de 9 ani, fără că totuşi ea să poată depăşi 12 ani sau să fie mai mică de 6 ani.
    4. În cazul în care trebuie atribuite mai multe mandate şi Adunarea Consultativă aplică paragraful precedent, repartizarea mandatelor se face prin tragere la sorţi efectuată de secretarul general al Consiliului Europei imediat după alegere.
    5. Un membru al Curţii ales în locul unui membru al cărui mandat nu a expirat duce la sfârşit mandatul predecesorului său.
    6. Membrii Curţii rămîn în funcţie pînă la înlocuirea lor. După această înlocuire, ei continuă să se ocupe de cauzele cu care au fost deja sesizaţi.
    7. În cadrul Curţii, membrii acesteia îşi exercită mandatul cu titlu individual. În tot cursul exercitării mandatului lor, ei nu pot îndeplini funcţii incompatibile cu cerinţele de independenţa, de imparţialitate şi de disponibilitate inerente acestui mandat.
  • Articolul 41
    Curtea îşi alege preşedintele şi unul sau doi vicepreşedinţi pentru o durată de 3 ani. Ei pot fi realeşi.
  • Articolul 42
    Membrii Curţii primesc o indemnizaţie, fixată de Comitetul Miniştrilor, pentru fiecare zi de exercitare a funcţiei lor.
  • Articolul 43
    Pentru examinarea fiecărei cauze care este adusă înaintea sa, Curtea se constituie într-o Camera compusă din nouă judecători. Din aceasta va face parte, din oficiu, judecătorul cetăţean al statului interesat sau, în lipsă, o persoană aleasă de el pentru a funcţiona în calitate de judecător; numele celorlalţi judecători sunt trase la sorţi, înainte de începerea examinării cauzei, prin grija preşedintelui.
  • Articolul 44
    Numai înaltele părți contractante și Comisia au calitatea de a se prezenta în fața Curții.
  • Articolul 45
    Competenţa Curţii acoperă toate cauzele privind interpretarea şi aplicarea prezentei convenţii pe care înaltele părţi contractante sau Comisia i le supun, în condiţiile prevăzute de art. 48.
  • Articolul 46
    1. Fiecare dintre înaltele părţi contractante poate, în orice moment, să declare că recunoaşte ca obligatorie de drept şi fără o convenţie specială, jurisdicţia Curţii privind toate cauzele referitoare la interpretarea şi aplicarea prezentei convenţii.
    2. Declaraţiile mai sus menţionate vor putea fi făcute pur şi simplu sau sub condiţia de reciprocitate din partea mai multor sau a anumitor alte părţi contractante sau pentru o durata determinată.
    3. Aceste declaraţii vor fi înaintate secretarului general al Consiliului Europei care va transmite copii înaltelor părţi contractante.
  • Articolul 47
    Curtea nu poate fi sesizată cu o cauză decât după constatarea de către Comisie a nereuşitei unei reglementări prin buna înţelegere şi în termenul de 3 luni prevăzut în art. 32.
  • Articolul 48
    Cu condiţia că înalta parte contractantă interesată, dacă este numai una, sau înaltele părţi contractante interesate, dacă sunt mai multe, să fie supuse jurisdicţiei obligatorii a Curţii sau, în caz contrar, cu consimţămîntul sau acordul înaltei părţi contractante interesate, dacă nu este decât una, sau al înaltelor părţi contractante, dacă sunt mai multe, o cauza poate fi deferită Curţii:
    a) de către Comisie;
    b) de către o înalta parte contractantă al cărei cetăţean este victima;
    c) de către o înalta parte contractantă care a sesizat Comisia;
    d) de către o înalta parte contractantă pusă în cauză.
  • Articolul 49
    În caz de contestare a competenței Curtii, Curtea hotărăște.
  • Articolul 50
    Dacă hotărârea Curţii declară că o decizie luată sau o măsură dispusă de o autoritate judiciară sau de orice altă autoritate a unei părţi contractante este în întregime sau parţial în opoziţie cu obligaţiile ce decurg din prezenta convenţie şi dacă dreptul intern al acelei părţi nu permite decât o înlăturare incompletă a consecinţelor acestei decizii sau ale acestei măsuri, prin hotărârea Curţii se acordă, dacă este cazul, părţii lezate o reparaţie echitabilă.
  • Articol 51
    1. Hotărîrea Curţii trebuie motivată.
    2. Dacă hotărîrea nu exprimă în totalitate sau în parte opinia unanimă a judecătorilor, orice judecător va avea dreptul să adauge acesteia expunerea opiniei sale individuale.
  • Articol 52
    Hotărîrea Curții este definitivă.
  • Articol 53
    Înaltele părți contractante se angajează să se conformeze hotărîrilor Curții în litigiile în care ele sunt părți.
  • Articol 54
    Hotărîrea Curții este transmisă Comitetului Miniștrilor care supraveghează punerea ei în executare.
  • Articol 55
    Curtea își stabilește regulamentul sau își fixează procedura.
  • Articol 56
    1. Prima alegere a membrilor Curții va avea loc după ce declarațiile înaltelor parți avute în vedere în art. 46 vor fi atins numarul de opt.
    2. Curtea nu poate fi sesizată înaintea acestei alegeri.

Titlul V

  • Articol 57
    Oricare înalta parte contractantă va furniza, la solicitarea secretarului general al Consiliului Europei, explicaţiile cerute asupra felului în care dreptul său intern asigura aplicarea efectivă a tuturor dispoziţiilor acestei convenţii.
  • Articol 58
    Cheltuielile Comisiei și ale Curtii sunt în sarcina Consiliului Europei.
  • Articol 59
    Membrii Comisiei și ai Curţii se bucură, pe timpul executării funcţiilor lor, de privilegiile şi imunităţile prevăzute de art. 40 al Statutului Consiliului Europei şi de acordurile încheiate în virtutea acestui articol.
  • Articol 60
    Nici o dispoziție din prezenta convenție nu va fi interpretată ca limitând sau aducând atingere drepturilor omului și libertăților fundamentale care ar putea fi recunoscute conform legilor oricărei părți contractante sau oricărei alte convenții la care această parte contractantă este parte.
  • Articol 61
    Nici o dispoziție a prezentei convenții nu aduce atingere competențelor conferite Comitetului Miniștrilor prin Statutul Consiliului Europei.
  • Articol 62
    Înaltele părţi contractante renunţă reciproc, în afara unei înţelegeri speciale, să se prevaleze de tratatele, convenţiile sau de declaraţiile care există între ele, în vederea supunerii, pe calea unei cereri, a unui diferend apărut din interpretarea sau aplicarea prezenţei convenţii unui alt mod de reglementare decât cele prevăzute de numita convenţie.
  • Articol 63
    1. Orice stat poate, în momentul ratificării, sau în orice alt moment ulterior să declare, prin notificare adresată secretarului general al Consiliului Europei, că prezenţa convenţie se va aplica tuturor sau unuia dintre teritoriile ale căror relaţii internaţionale el le asigură.
    2. Convenţia se va aplica teritoriului sau teritoriilor desemnate în notificare începând cu a 30-a zi socotită de la data la care secretarul general al Consiliului Europei va fi primit această notificare.
    3. În respectivele teritorii, dispoziţiile prezenţei convenţii vor fi aplicate ţinând seama de necesităţile locale.
    4. Orice stat care a făcut o declaraţie conform primului paragraf din acest articol poate ulterior, în orice moment, să declare relativ la unul sau mai multe teritorii vizate în această declaraţie că acceptă competenţa Comisiei de a lua cunoştinţă de cererile persoanelor fizice, organizaţiilor neguvernamentale sau ale grupurilor de persoane particulare, conform art. 25 din prezenţa convenţie.
  • Articol 64
    1. Oricare stat poate, în momentul semnării prezenței convenții sau al depunerii instrumentului său de ratificare, să formuleze o rezervă în legatură cu o dispoziție anume a convenției, în măsura în care o lege atunci în vigoare pe teritoriul său nu este conformă cu această dispoziție. Rezervele cu caracter general nu sunt autorizate în termenii prezentului articol.
    2. Orice rezervă emisă conform prezentului articol necesită o scurtă expunere privind legea în cauză.
  • Articol 65
    1. O înaltă parte contractantă nu poate denunţa prezetţa convenţie decât după expirarea unui termen de 5 ani începând cu data intrării în vigoare a convenţiei în ceea ce o priveşte şi prin intermediul unui preaviz de 6 luni, dat printr-o notificare adresată secretarului general al Consiliului Europei, care informează despre aceasta celelalte părţi contractante.
    2. Această denunţare nu poate avea drept efect să dezlege înalta parte contractantă interesată de obligaţiile conţinute în prezenţa convenţie în ceea ce priveşte orice fapt care, putând constitui o încălcare a acestor obligaţii, ar fi fost comis de ea anterior datei la care denunţarea îşi produce efectele.
    3. Sub aceeaşi rezervă ar înceta de a mai fi parte la prezenta convenţie orice parte contractantă care ar înceta de a mai fi membru al Consiliului Europei.
    4. Convenţia poate fi denunţată conform dispoziţiilor paragrafelor precedente în ceea ce priveşte orice teritoriu pentru care ea a fost declarată aplicabilă potrivit art. 63.
  • Articol 66
    1. Prezenta convenţie este deschisă spre semnare membrilor Consiliului Europei. Ea va fi ratificată. Ratificările vor fi depuse la secretarul general al Consiliului Europei.
    2. Prezenta convenţie va intra în vigoare după depunerea a zece instrumente de ratificare.
    3. Pentru orice semnatar care o va ratifica ulterior, convenţia va intra în vigoare din momentul depunerii instrumentului de ratificare.
    4. Secretarul general al Consiliului Europei va notifica tuturor membrilor Consiliului Europei intrarea în vigoare a convenţiei, numele înaltelor părţi contractante care au ratificat-o, precum şi depunerea oricărui instrument de ratificare intervenită ulterior. Încheiată la Roma, la 4 noiembrie 1950, în limbile franceză şi engleză, ambele texte fiind egal autentice, într-un singur exemplar care va fi depus în arhivele Consiliului Europei.
    Secretarul general va transmite copie certificată tuturor semnatarilor.